Șacalii, atac în mijlocul satului! 20 de oi ucise dintr-o lovitură!

5

Atacurile șacalilor au devenit din ce în ce mai periculoase în România. Comuna Călărași, din județul Dolj, este în alertă, după ce, sâmbătă, o haită de șacali au pătruns în localitate și au ucis circa 20 de oi și miei de prin curțile oamenilor, relatează Agenția de presă Rador.

În ultima perioadă, șacalii au fost văzuți în apropierea mai multor comune de pe valea Dunării, dar acum este pentru prima dată când haitele au pătruns în sat.

Din păcate însă, răspunsul autorităților în fața pericolului pe care îl reprezintă acești prădători nu este tocmai unul pe măsură. În Delta Dunării, spre exemplu, populaţia din localităţile izolate de ape a reclamat numeroase pagube cauzate de şacali, cerând de mai multe ori extracția acestora. La finalul anului trecut, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a transmis Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) o solicitare pentru acordul necesar demarării procedurii de extracţie a cel puţin 300 de exemplare din rezervaţie, însă foarte puţine primării au transmis ARBDD documente care să ateste necesitatea acestor acţiuni.

„Din păcate, nu am primit nicio situaţie, lucru care ne ţine pe loc, deoarece conform legii urmează să analizăm cererile în Consiliul ştiinţific. (…) Urmează să primim şi aceste materiale cu informaţiile cerute de legea 82/1993, respectiv pagubele concrete, nume, prenume, daune produse de şacali, precum şi poze sau materiale filmate. Toate vor sta la baza deciziei Consiliului ştiinţific şi Ministerului Mediului”, spunea, la începutul anului, guvernatorul Deltei, Gabriel Marinov.