Schema de ajutor de minimis pentru LEGUME – Documentele necesare pentru beneficiari

8

Schema de ajutor de minimis pentru legumicultori, publicată în Monitorul Oficial! Începând de marți, 22 iunie 2021, fermierii care cultivă legume în spații protejate pot să depună cererile pentru ajutorul de minimis de maximum 2.000 euro/1.000 mp.

Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de legume în spații protejate

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021, pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate: ardei gras și/sau ardei lung, castraveți, tomate și vinete.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producția de legume în spații protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  1. să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI, și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
  2. să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
  3. să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile prevăzute
  4. să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate;
  5. să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu legume în spațiile protejate, în anul 2021;
  6. să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii și avizat de oficiul fitosanitar județean;
  7. să facă dovada obținerii producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare.

Producțiile minime sunt următoarele:

  1. în sere:
    • 2.900 kg/1.000 mp pentru ardei gras și/sau lung;
    • 5.000 kg/1.000 mp pentru castraveți;
    • 8.500 kg/1.000 mp pentru tomate;
    • 3.000 kg/1.000 mp pentru vinete;
  2. în solare:
    • 1.600 kg/1.000 mp pentru ardei gras și/sau lung;
    • 3.000 kg/1.000 mp pentru castraveți;
    • 3.200 kg/1.000 mp pentru tomate;
    • 2.000 kg/1.000 mp pentru vinete;

Valorificarea producției se face în perioada 2 noiembrie-2 decembrie. Dovada obținerii producției de legume obținute în spații protejate o constituie bonul fiscal/factura/fila din carnetul de comercializare.

Solicitanții trebuie să completeze și să depună cererea de înscriere în program, însoțită de următoarele documente:

  • copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
  • copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2021;
  • împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz;
  • copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
  • dovadă cont activ bancă/trezorerie;
  • adeverința în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2021, care atestă suprafața de teren cu spații protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză.

Cererea de înscriere în schema de ajutor de minimis, însoțită de documentele prevăzute, poate fi transmisă la centrele locale/județene APIA și, respectiv, al municipiului București și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat, până la data de 20 iulie.