Subvenția pentru crescătorii de bovine de lapte va fi mai mare și urmează să fie acordată doar acelor crescători care au animalele în fermă în prezent. Se pare că Ministerul Agriculturii a găsit o soluție prin care să folosească banii din ajutorul național tranzitoriu (ANT) pentru a plăti doar animalele reale, fără să mai ia în considerare data de referință din 2018.
Modelul este similar celui implementat în 2020, când ANT-ul a fost de doar 1 euro/cap de animal, iar restul banilor au fost plătiți printr-o altă schemă de ajutor. La fel, Ministerul Agriculturii va reduce anul acesta ANT-ul pentru bovinele de lapte la doar 0,2 euro/cap de animal, a explicat președintele Comisiei de Agricultură din Senat, George Scarlat, în direct la AGRO TV, după o întâlnire cu ministrul Florin Barbu.
”S-a început cu plățile ANT, pentru că sunt foarte întârziate din punctul meu de vedere, în alți ani au fost primite mai devreme. A explicat domnul ministru și a existat oarecum o corecție din partea mea, pentru că în 2020 am fost criticat că am dat ANT 1 euro/cap de vacă, dar aceea a fost o plată simbol. Ca să aflu acum că ANT-ul a rămas cu 0,2 euro/cap, deci de 5 ori mai puțin, urmând ca suma rămasă să fie împărțită efectiv la animalele care se află la data plății în exploatație.
Este un lucru pozitiv și va duce la o creștere, după cum a spus domnul ministru, de la 66-67 euro/cap, la 90 euro/cap. I-am atras atenția domnului ministru, pentru că a spus că este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru, i-am spus că în 2020 am făcut același lucru, iar colegi de-ai dânsului ne-au criticat”, a precizat George Scarlat pentru AGRO TV.
Potrivit lui Scarlat, se pare că șeful MADR a dat asigurări că subvenția ANT aferentă anului 2023 va fi plătită în cursul zilelor următoare.
”Domnul ministru ne-a spus că în cursul acestor zile va fi făcută plata și chiar mi-am notat că ne-a spus că față de anii din urmă, unde cuantumul a fost de 65 sau 68 euro, după simulări și calcule s-ar putea să se ajungă la 90 de euro/cap de animal, doar ANT-ul la vaca de lapte”, a mai spus George Scarlat în emisiunea ”Agricultura la Raport”.