Seceta face ravagii în Moldova: Mii de oameni sapă disperați în căutare de apă!

1

Seceta a adus disperare în casele a mii de oamenii din Moldova care, în căutare de apă, sunt nevoiți să foreze acum la zeci de metri adâncime.

Au secat fântânile, iar la robinete apa e sistată sau programul de furnizare e limitat, așa că singura variantă este să se foreze la cât mai mare adâncime.

Dacă în urmă cu o lună pânza freatică aflată la 10 metri sub pământ asigura o cantitate suficientă, acum oamenii abia dacă reuseșc să scoată apă de la 40 de metri adâncime. Firmele de forare abia mai fac față cererilor lângă Iași, unde situația este disperată.

Lipsa apei a devenit o povară uriașă pentru oamenii din mai multe localități din județul Iași. Ei au adus firme specializate în căutare de apă la mare adâncime, iar costurile pe care sunt nevoiți să le achite, în căutare de apă, sunt uriașe.

Petru Marin explică faptul că atunci „când se forează pentru un puț de apă, o fântănă, ceva, poate să fie 15 metri, 16 metri, 20 de metri, 30 de metri, depinde de pânza de apă freatică unde se găsește izvorul. În zona în care izvorul este mai în față sunt 18-25 de metri. Unde izvorul este mai în adâncime (se sapă puțuri) la 30-35-40 de metri” , spune ieșeanul.

Localnicii sunt disperați: „Fără apă murim. Asta e. Și nu o să fie apă, în continutare, în anii următori. Secetă, lumea udă mult”, spune Constantin, un gospodar din Bivolari.

În căutare de apă, oamenii sunt nevoiți să apeleze la firme de forare și să plătească 250 de lei pentru fiecare metru liniar săpat în pământ, sumă care nu e chiar la îndemâna tuturor.

„Păi, nu mai contează, faci și asta numai să ai apă. Fântâna aia e aproape secată, aia e aproape secată, trebuie să mergi în adâncime mult. 250 de lei metru liniar de băgat în pămînt. Cu tot cu manoperă, cu ce au ei. Totalul ajunge la 12.000-13.000-14.000 lei. Nu toată lumea are… Dacă ai bani, mânânci, dacă nu ai bani, nu îți e foame. Asta e”, mai spune Constantin.

Localitatea Bivolari este recunoscută pentru afacerile în agricultură, de la ferme până la gospodării pline cu animale. Lipsa apei înseamnă foamete și, din păcate, oamenii de aici sunt lăsați să se descurce pe cont propriu.

Culmea situației în această localitate este că jumătate dintre locuitori primesc apă de la o societate din Botoșani, iar cealaltă parte de la una din Iași. La aceasta din urmă s-au branșat aproximativ de 1.000 de abonați, care acum sunt afectați de lipsa apei.

„Suntem afectați, sigur, de acest fenomen. Din cauza lipsei precipitațiilor, pânza freatică probabil a coborât mult în jos și uitați că suntem în această problemă. Și facturile vin în continuare”, spune un alt localnic.