Demararea plății subvențiilor aferente anului 2023 pentru cei peste 750.000 de fermieri înscriși la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este în pericol. Instituția ar putea ajunge în situația de a nu mai îndeplini toate cerințele prevăzute de regulamentele europene privind acreditarea, din cauza măsurilor de reducere a cheltuielilor propuse de Guvern, transmit reprezentanții Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, citați de Agerpres.
Potrivit sindicaliștilor, Comisia Europeană ar putea activa clauza de salvgardare, care va duce la returnarea fondurilor europene acordate României.
Reorganizarea propusă de Guvern va afecta din punct de vedere administrativ derularea calendarului de activităţi privind acordarea sprijinului financiar fermierilor, având în vedere că în anul de cerere 2023 s-au depus 759.976 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă de peste 9,98 milioane de hectare, care trebuie gestionate pentru a demara plata avansului începând cu data de 16 octombrie 2023 şi plata regulară, începând cu data de 1 decembrie 2023.
„În vederea asigurării respectării calendarului de plăţi, personalul APIA este obligat la efectuarea de ore suplimentare, inclusiv în zilele nelucrătoare, iar prin preluarea atribuţiilor funcţiilor publice desfiinţate se va ajunge inevitabil la un blocaj instituţional.
Astfel, APIA aflându-se în deficit de personal, măsura desfiinţării posturilor vacante aduce perturbări grave asupra activităţii instituţiei, ducând la imposibilitatea respectării termenelor prevăzute de către Comisia Europeană în ceea ce priveşte atât primirea cererilor de plată cât şi efectuarea la timp a plăţilor către fermieri, atrăgând totodată posibile sancţiuni din partea Comisiei Europene care se pot răsfrânge asupra bugetului de stat”, transmite FNS APIA.