Să mai zici că nu exisă minuni! O vacă dispărută de o aproape o săptămână a fost găsită miercuri după-amiază, de Sfântul Andrei, într-un beci din curtea vecinului.
Proprietarul, un gospodar din comuna Corlățeni, județul Botoșani, își pierduse orice speranță că își va mai găsi vaca în viață. Când a fost anunțat că animalul este viu și nevătămat în groapa adâncă de aproximativ doi metri, a încercat să îl scoată din captivitate, dar eforturile lui au fost zadarnice și a sunat după ajutor, la pompieri.
Un echipaj din cadrul Detașamentului Dorohoi a ajuns, în cel mai scurt timp, la caz. Pompierii au legat bovina cu mai multe furtunuri şi au reuşit să o aducă la suprafaţă fără să o rănească.
Intervenţia a durat aproape o oră, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
„În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă, acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate și salvarea animalelor din medii ostile vieții”, mai transmite ISU Botoșani..