Usturoiul din import, scos din piețe!

În sfârșit, s-a înregistrat o primă victorie împotriva samsarilor de usturoi!

S-a întâmplat în piețele din Buzău, unde usturoiul de import aproape că a dispărut, grație ritmului alert cu care a crescut, în ultimii ani, producția autohtonă.

Mai exact, de la începutul acestui an specialiștii Direcției pentru Agricoltură Județeană (DAJ) Buzău au fost solicitați să constate un singur transport de usturoi adus din China, ceea ce înseamnă că pe piețele din județ se găsește suficient usturoi românesc, a declarat șeful instituției, Cosmin Florea.

Acest rezultat este obținut după patru ani în care Buzăul a fost lider național în Programul Usturoiul. Încă de la demararea programului care acordă ajutor de minimis pentru această legumă, județul a obținut producții record, fiind poziționat, din 2019 și până în prezent, pe locul I la nivel național. De exemplu, anul trecut, din aproximativ 21 de milioane de lei alocați în cadrul Programului de susținere a producţiei de usturoi, 4,4 milioane lei au revenit judeţului, reprezentând un procent de 21,12% din total. În total, județul a avut 186 de beneficiari cu o suprafaţă eligibilă de 305,71 hectare.

Potrivit directorului DAJ Buzău, usturoiul a continuat să câștige teren în alegerile legumicultorilor astfel că pentru anul acesta suprafața cultivată în județ s-a dublat.

„Anul acesta avem o suprafață record. Este vorba despre 600 de hectare, față de 300 anul trecut. Avem mai mulți beneficiari înscriși în Programul Usturoiul, respectiv 250. Numărul lor a crescut constant, în fiecare an. Sunt în general tineri care sunt stimulați de acest ajutor și de producțiile bune obținute. Printre cei care s-au înscris anul acesta pentru prima dată sunt chiar și tineri care până acum nu renunțat la cultura mare și au trecut la cultivarea legumelor, respectiv usturoi și ceapă”, a declarant pentru AgroTV Cosmin Florea, directorul DAJ Buzău.

Beneficiarii Programului Usturoiul primesc un ajutor de minimis de 3000 de euro la hectar pentru o producție minimă, realizată și valorificată cu documente, de trei tone.