Clarificări de la AFIR pentru solicitanții de fonduri europene

6

Agenția pentru Finanațarea Investițiilor Rurale (AFIR) a făcut miercuri, 14 februarie, o serie de precizări pentru solicitanții de fonduri europene pe intervenția DR-26 – Înființarea sistemelor de irigații.

Potrivit reprezentanților AFIR, materialul „Informare pentru Solicitantii DR 26 21.12.2023”, publicat pe pagina de internet a instituției în data de 21.12.2023, este unul cu rol strict informativ și nu este o clarificare la conținutul Ghidului și Procedurii aferente intervenției DR–26. Astfel, rolul respectivului material informativ este de a veni în sprijinul potențialilor solicitanți cu privire la pașii care trebuie întreprinși, în vederea obținerii documentelor de la autoritățile competente în domeniul gospodăririi apelor. 

AFIR precizează că referința „De asemenea, vă supunem atenției necesitatea ca viitoarea investiție să dețină la semnarea contractului de finanțare avizul de gospodărire a apelor, iar la finalizarea investiției autorizația de gospodărire a apelor” nu trebuie interpretată ca fiind o excepție de la prevederile Ghidului și Procedurii aferente, prin intermediul cărora sunt stabilite documentele care trebuie depuse în cadrul Cererii de finanțare, precum și cele care se depun în vederea încheierii Contractului de finanțare.

„În acest sens, atragem atenția potențialilor solicitanți ai finanțării că, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, unul dintre documentele obligatorii care trebuie depuse odată cu Cererea de finanțare este avizul de gospodărire a apelor. Precizăm că prevederile din Ghidul SOLICITANTULUI, la subcapitolul 4.1 – Documentele necesare întocmirii Cererii de Finanțare, la pagina 39, punctul 9, menționează în mod explicit «Avizul de gospodărire a apelor eliberat de ANAR, în situația în care sursa de apă nu este asigurată prin intermediul infrastructurii ANIF»”, se mai arată în comunicatul AFIR remis, miercuri, redacției AgroTV.

Prin urmare, pentru evitarea depunerii unui proiect care, în urma evaluării, să fie încadrat în categoria „neeligibil”, solicitanții sunt obligați să depună documentul numărul 9 la Cererea de finanțare și nu în etapa de contractare, mai precizează reprezentanții AFIR.