Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de animale care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu Agenția că a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat reglementată de OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor aferentă perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2023.
Potrivit convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile bancare și nebancare, respectiv cu două fonduri de garantare – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM), la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea inițială de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferentă aferentă perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2023, se precizează într-un comunicat al Agenției remis, joi, redacției AgroTV.
Prin adeverință se confirmă valoarea de 85% din valoarea ajutorului determinat aferent cererii inițiale, iar valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită solicitantului.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
„Reamintim fermierilor că dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013, cu modificările și completările ulterioare, prin care sunt stabilite condițiile privind încheierea convențiilor dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate. În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii”, se mai arată în comunicatul APIA.
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.