Vaccinul împotriva pestei porcine africane testat în Vietnam este aproape de aprobare, au declarat oficialii veterinari mondiali și americani, informează Reuters.
Un astfel de vaccin ar constitui un progres major pentru combaterea bolii mortale care devastează în mod regulat fermele de porci din întreaga lume, inclusiv din România, aducând în ultimii ani pierderi uriașe pe piața globală a cărnii de porc, estimată la 250 de miliarde de dolari.
După zeci de ani de încercări eșuate din cauza complexității virusului, două vaccinuri dezvoltate în comun de oamenii de știință din SUA și testate în mari scheme pilot de companii vietnameze dau rezultate „foarte promițătoare”, a declarat pentru Reuters Gregorio Torres, șeful departamentului de știință al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), a declarat pentru Reuters într-un interviu telefonic.
„Nu am fost niciodată atât de aproape să obținem un vaccin care ar putea funcționa”, a spus Torres, remarcând că cele două vaccinuri au „probabil cele mai mari șanse de a reuși” și de a fi autorizate pentru vânzare în întreaga lume.
Ambele vaccinuri au primit aprobare în Vietnam pentru utilizare comercială pilot, acum finalizate. Următorul pas, primul pentru un vaccin împotriva pestei porcine africane și posibilele vânzări în străinătate, va fi autorizarea la nivel național.
Secretarul american pentru agricultură, Thomas Vilsack, a declarat că este posibil să existe interes pentru achizițiile de precauție în Statele Unite, în ciuda faptului că țara a fost ferită până acum de virus.
„Va exista, evident, un interes specific”, a spus Vilsack într-un interviu pentru Reuters în aprilie, vorbind despre posibilele achiziții de vaccinuri vietnameze.
Vaccinurile nu au putut fi dezvoltate în SUA deoarece virusul nu este prezent acolo, de aceea s-a optat pentru testarea lor în Vietnam, unde pesta porcină este o amenințare constantă.
Din 2021, pesta porcină, care nu este mortală pentru oameni, a fost raportată în aproape 50 de țări și a cauzat aproximativ 1,3 milioane de decese de porci, arată WOAH într-un raport regulat săptămâna trecută.
Vaccinul este „fără probleme de siguranță”
Cercetătorii Departamentului de Agricultură al Statelor Unite (USDA) au analizat rezultatele unuia dintre vaccinuri, NAVET-ASFVAC, pe care l-au dezvoltat împreună cu compania vietnameză NAVETCO, a declarat un purtător de cuvânt al USDA.
După ce vaccinul a arătat un nivel ridicat de eficacitate și niciun risc de siguranță în studii, 600.000 de doze au fost aprobate pentru vânzările inițiale către crescătorii de porci din Vietnam, dintre care primele 40.000 „au fost livrate fără probleme de siguranță”, a spus USDA.
Această livrare a urmat după o mică sincopă când, utilizarea vaccinului a fost suspendată după ce zeci de porci au murit vara trecută în urma inoculării în fermele care, potrivit USDA, au folosit vaccinul nerespectând indicațiile din prospect, administrându-l la porci care nu trebuiau să fie inoculați, cum ar fi scroafele gestante.
După reluarea livrărilor cu o monitorizare veterinară adecvată, nu au mai apărut astfel de probleme, a precizat USDA.
NAVET-ASFVAC este un vaccin cu virus viu atenuat, precum cele utilizate în vaccinările de rutină pentru copii din întreaga lume. Utilizarea vaccinurilor cu virus viu fără licență în China în ultimii ani a ridicat îngrijorarea că au cauzat apariția de noi tulpini de pestă porcină.
Sunt disponibile doar date limitate din studiile Chinei privind un vaccin cu virus viu împotriva pestei porcine.
Al doilea vaccin testat în Vietnam, AVAC ASF LIVE, care a fost descoperit de cercetătorii americani și comercializat de firma vietnameză AVAC, a fost livrat la mai mulți porci decât NAVET-ASFVAC în cadrul implementării sale pilot, dar USDA a spus că încă nu a revizuit datele.
NAVETCO, AVAC și Ministerul Agriculturii din Vietnam, care este responsabil pentru aprobarea vaccinurilor veterinare, nu au răspuns solicitărilor de comentarii.