București, 21 septembrie 2023 | Raiffeisen Bank România continuă să susțină MBAG, programul de management și business în agricultură dedicat tinerilor fermieri, ajuns la cea de-a patra ediție.
În cadrul acestui proiect, fermierii români învață de la cele mai importante companii din domeniu cum să își administreze ferma, astfel încât să devină un business atât profitabil, cât și sustenabil. Formatul de program combină module tehnice de învățare (agricultură și utilaje, management financiar, vânzări și trading) cu activități practice în câmp.
Programul se adresează fermierilor profesioniști, care administrează ferme de culturi de câmp, cu o suprafață minimă a fermei de 200 ha.
Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular online, direct pe site-ul programului MBAG. Înscrierile sunt deschise în perioada 20 septembrie – 10 octombrie.
Cursurile se vor desfășura fizic, în București, iar durata acestora este de 6 luni, timp în care fermierii vor putea învăța despre managementul financiar al fermei, agricultură, utilaje, agricultură digitală și de precizie, vânzări și trading, asigurări și fonduri europene.
“Ne bucurăm că ne aflăm în al patrulea an în care susținem dezvoltarea competențelor financiare și de management ale fermierilor români. Astfel, alături de alți parteneri importanți din industrie, punem la dispoziția fermierilor informații non-comerciale, cu aplicabilitate imediată, care contribuie la creșterea performanței fermelor românești. Mai mult decât atât, continuăm să creăm un cadru prin care aducem fermierii mai aproape unii de alții, pentru ca noi toți să avem acces la hrană calitativă, produsă sustenabil.”, a declarat Bianca Chişulescu, Expert Programe IMM, Raiffeisen Bank România.
Fermierii admiși în program, în baza unui interviu online, beneficiază în mod gratuit de toate cursurile și sesiunile practice de pregătire din cadrul MBAG.
Inițiativa MBAG a luat naștere prin unirea eforturilor Raiffeisen Bank România, Amazag, Syngenta România, Cargill Agricultură, we agri, Dicor Land și Groupama.
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.919 de angajați în 291 de unități, 1.124 ATM&MFM și 27.760 POS-uri. www.raiffeisen.ro