Deși ploile din lunile de toamnă și iarnă au contribuit la acumularea unei oarecare rezerve de umiditate în sol, temperaturile extrem de ridicate din luna martie au dat, din nou, peste cap planurile fermierilor. Astfel, condițiile meteorologie au condus la epuizarea rezervei de umiditate foarte devreme, iar fermierii așteaptă acum alte ploi care să asigure necesarul de apă al plantelor pentru perioada următoare.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temperaturile medii din luna martie au depășit cu 7 grade Celsius media multianuală a acestei perioade, lucru care se observă în stadiul de dezvoltare al culturilor.
”Practic, luna martie are un record de +7 grade Celsius pe medie față de media multianuală din ultimii 30 de ani, este un record la aproape toate stațiile unde se efectuează măsurători de temperatură și precipitații. Acest lucru a creat o reluare a vegetației mult mai devreme, este un avans fenologic al plantelor în multe zone din sudul, estul și vestul României. Din acest motiv, șubreda rezervă de umiditate din sol care a existat pe parcursul acestei ierni e aproape să fie epuizată, din cauza consumului din ce în ce mai accentuat al culturilor care se află în câmp, cele semănate în toamnă”, a precizat Daniel Alexandru, șeful laboratorului de agrometeorologie din cadrul ANM, pentru AGRO TV.
Există, însă, și vești bune pentru fermieri. Potrivit datelor ANM, săptămâna viitoare va aduce cantități importante de precipitații în sud-estul și estul țării, peste media multianuală a acestei perioade.
”Pentru perioada următoare, începând de miercuri-joi, există un episod prognozat de precipitații mult mai consistente. De altfel, săptămâna viitoare, până marți vor exista acele temperaturi maxime până la 30-31 de grade Celsius, apoi va intra într-un trend brusc scăzut de temperatură, se vor înregistra temperaturi maxime de 14-15 grade, și vor aduce și precipitații care vor fi excedentare pentru această perioadă.
Ca să înțelegem exact ce ar însemna pentru perioada următoare ceva normal, un 10-15 litri ar fi media multianuală pe săptămâna viitoare, dar sunt prognozate local precipitații undeva la 15-20 de litri, conform prognozei de medie durată, pentru zilele de miercuri și joi de săptămâna viitoare. Precipitațiile sunt prognozate în special pe sud-estul și estul României, deci Moldova, Dobrogea și Bărăgan”, a mai subliniat Daniel Alexandru, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.