Care este, de fapt, soluția creșterii cu două cifre a productivității agricole

6
Care este, de fapt, soluția creșterii cu două cifre a productivității agricole

Prin implementarea unor soluții tehnologii personalizate în exploatațiile românești, productivitatea agricolă s-ar putea majora cu două cifre.

„Introducerea tehnologiei în procesul agricol de la însămânţare până la valorificarea produsului final poate avea un impact foarte mare în ferme (…). Prin implementarea unor tehnologii în fermele româneşti, cu siguranţă productivitatea ar creşte de ordin zecimal, cu două cifre”, a afirmat Ana Romanescu, data & AI specialist pentru România şi Ungaria în cadrul Microsoft, cel mai mare producător software din lume, la ZF Agropower Tech.

Reprezentanta companiei citate a mai adăugat că, țara noastră, unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de cereale din UE, are un mare potenţial de creştere ca urmare a diversităţii solului.

De altfel, ea a mai spus în cadrul emisiunii televizate că producătorii agricoli autohtoni sunt deschişi la nou şi îşi doresc să îşi crească afacerile şi să îşi actualizeze modul de lucru, uitându-se la evoluţia culturilor lor sau a fermelor de animale cu ajutorul aplicaţiilor.

Reprezentanta gigantului tech a mai adăugat că, în primăvara anului trecut, la începutul pandemiei de COVID-19 în România, când au apărut şi primele semne ale secetei, mai mulţi fermieri au apelat la serviciile companiei citate anterior pentru a-şi construi propriul web-site, dar şi pentru a urma cursuri să înveţe să-şi vândă produsele online.

„Am observat acest trend şi am încercat să venim în întâmpinarea sa cu programe de training pentru fermieri, să le creştem competenţele digitale. În ultimii doi ani am investit tot mai mult să aducem o creştere a competenţelor digitale, pentru că am observat ca un fermier are anumite venituri pe care şi le poate reinvesti în tehnologie şi prin traininguri este mai uşor să înţeleagă cum poate să implementeze anumite tehnologii”, a continuat Romanescu.

Nu în ultimul rând, ea consideră că agricultura românească este în continuă dezvoltare, iar fermierii sunt optimişti în ceea ce priveşte evoluţia sa pe un trend ascendent. De altfel, cu ajutorul soluţiilor cloud se pot prezice care ar fi cele mai indicate culturi pentru sol în funcţie de vreme şi istoricul acelei ferme, ceea ce ar duce la o creştere a producţiei.

Anul trecut, țara noastră s-a confruntat cu o secetă severă, iar producţia de cereale a scăzut cu aproape 40% până la 18,9 milioane de tone, arată datele statistice. În anii buni, producţia de cereale este de circa 30 de milioane de tone, iar reprezentanţii sectorul agricol spun că România are potenţial să hrănească 80 de milioane de oameni.

La nivel mondial, agricultura se confruntă cu o mare provocare, și anume aceea de a asigura hrana pentru o populaţie în creştere, având la dispoziţie resurse limitate, iar inovaţiile tehnologice pun în slujba fermierilor instrumentele necesare care îi pot ajuta să se dezvolte.