Ce se va întâmpla dacă pierdem banii pentru irigații prin PNRR

7
Ce se va întâmpla dacă pierdem banii pentru irigații prin PNRR

Potrivit precizărilor făcute de Gheorghiță Corbu, proprietar Legam Agro, societate care se ocupă de cultivarea cerealelor în județul Constanța, în cazul în care suma propusă a fi alocată prin PNRR – 4 miliarde de euro – nu va mai ajunge în țară, reabilitarea infrastructurii de irigații va dura nu mai puțin de patru decenii.

„Suma alocată prin PNRR, de 4 miliarde de euro, era o şansă unică ca România să beneficieze de o infrastructură solidă de irigaţii timp de 100 de ani. Dacă pierdem aceşti bani, vom avea nevoie de 40 de ani să reabilităm infrastructura de irigaţii, pentru că decidenţii politici sunt «specialişti în asistenţă tehnic㻓, a afirmat Gheorghiţă Corbu, citat de ZF.

Sumele care ar fi putut fi accesate prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru infrastructura principală de irigaţii ar fi putut fi o şansă unică pentru România să îşi asigure producţiile vegetale pentru mulți ani de acum înainte. Cu toate acestea, PNRR este gândit ca un plan de ieşire din criză, astfel că Executivul de la Bruxelles nu este de acord să includă investiţiile în sisteme de irigaţii în proiectele finanţate.

„I-am solicitat domnului Ghinea (n.r. – ministrul fondurilor europene) să-mi spună motivele Comisiei Europene pentru respingerea proiectului de investiţii în infrastructura de irigaţii şi voi face o solicitare oficială şi către Comisia Europeană“, a adăugat la rândul său Adrian Chesnoiu, preşedintele Comisiei pentru agricultură şi industria alimentară din Camera Deputaţilor, citat de aceeași sursă de presă.

Propunerea de alocare din PNRR pentru reţeaua de apă şi canalizare, sisteme de irigaţii şi dezvoltarea reţelei de gaze ar fi, în total, de 4,6 miliarde de euro. Din acest total, 4 miliarde de euro merg către reţeaua de apă, canalizare şi sisteme de irigaţii.