Oficial polonez: Cerealele din Ucraina se revând în 99% din cazuri în calitate de cereale europene!

3

Toate cerealele din Ucraina care tranzitează Polonia vor fi supuse unor controale de calitate, a declarat luni secretarul de stat din ministerul polonez al agriculturii, Michal Kolodziejczak, transmite agenția Reuters, citată de AGERPRES.

Declarația vine în contextul în care fermierii polonezi au început, vineri, să blocheze drumurile din întreaga ţară precum şi punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, demarând o grevă generală care va dura o lună, în semn de protest faţă de politicile UE şi lipsa de măsuri guvernamentale pentru protejarea mijloacelor lor de trai.

„Astăzi voi cere ca toate transporturile de cereale care sunt exportate şi au un embargou impus asupra lor să fie controlate în Polonia”, a declarat Michal Kolodziejczak pentru agenţia de presă PAP.

Potrivit oficialului polonez, cerealele din Ucraina care ajung în Germania şi, după examinare, se dovedesc a fi de calitate slabă, „în 99% din cazuri revin în Polonia în calitate de cereale europene”.

Principalele nemulțumiri ale agricultorilor din Polonia vizează importurile ieftine de alimente ucrainene, iar reprezentanţii noului guvern pro-european de la Varşovia s-au grăbit să precizeze că înţeleg greutăţile cu care aceștia se confruntă, adăugând că sprijinul oferit Ucrainei, în lupta sa împotriva invaziei ruseşti, nu trebuie să vină pe seama fermierilor polonezi.