Comună asaltată de urși! Au intrat până în bucătărie!

3

Urșii devin din ce în ce mai periculoși în multe localități din România, unde nu doar că prezența lor pe străzi nu mai este una solitară, ci s-au semnalat chiar cazuri în care animalele sălbatice au pătruns chiar în locuințele oamenilor.

Cu o astfel de situație s-au confruntat și locuitorii comunei vrâncene Soveja, unde, în noaptea de duminică spre luni, mai mulți urși au pătruns pe străzile localității, în căutare de hrană, unul dintre aceştia intrând chiar şi într-o locuinţă, informează AGERPRES.

„Am avut în ultimele 24 de ore mai multe «vizite» ale urşilor la noi în comună. Au intrat inclusiv în bucătăria casei unor localnici care, din fericire, nu erau acasă. Fenomenul acesta a luat amploare şi nu ştim în ce măsură putem să îl mai stăpânim. Am luat decizia de a convoca Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, cu reprezentanţi ai Poliţiei, Ocolului Silvic, Jandarmeriei, medic veterinar. Astăzi, la ora 22,00, o să începem o primă acţiune de hăituire şi alungare. Lucrurile au scăpat de sub control. Ei ar trebui extraşi, dar la acest moment decizia nu stă la noi. O să cer o audienţă la ministru, să vedem ce putem face. Nu putem să facem decât acţiuni de alungare la acest moment, dar ei revin mereu, în căutare de hrană”, a declarat primarul comunei Soveja, Ionuţ Filimon.

Potrivit acestuia, oamenii din comună sunt extrem de îngrijoraţi de îngrijoraţi de incursiunile din ce în ce mai dese ale urşilor în vatra satului, unde au rupt garduri, arbori şi au intrat chiar în gospodăriile localnicilor în căutare de hrană.

„Oamenii sunt destul de speriaţi de prezenţa tot mai mare a urşilor în interiorul localităţii. Nu este doar un singur urs care vine în ultimul timp la noi, în Soveja, sunt vreo şapte-opt exemplare. În apropiere avem şi o ursoaică cu pui. În Poiana Punga au rupt containerele pentru reciclabile, au sfâşiat pur şi simplu tabla. Am sfătuit oamenii să înţeleagă că nu trebuie să mai arunce mâncare în coşurile de colectare selectivă, pentru că urşii vin mai ales să caute hrană. Vom vedea în continuare ce măsuri mai putem lua pentru a evita o tragedie”, a mai spus Filimon.

Primarul a mai precizat că administraţia locală pregăteşte un proiect de împrejmuire cu garduri electrice a anumitor zone, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Ariilor Protejate, dar acesta este de durată, astfel că autorităţile încearcă să ia măsuri imediate pentru protecţia localităţii.