Dacă în perioada de înființare a culturilor de toamnă, România părea să se îndrepte spre un nou sezon record la cultura de rapiță, vremea le-a dat complet planurile peste cap fermierilor români. Mulți dintre aceștia au fost nevoiți să întoarcă suprafețele însămânțate, pentru că nu mai aveau nicio șansă să recolteze ceva de pe acestea.
În județul Vâlcea, spre exemplu, fermierul Constantin Epure a fost nevoit să întoarcă peste 90% din suprafața pe care a pus rapiță.
”Pot să vă spun cu durere că am întors 470 de hectare de rapiță, au mai rămas vreo 30, unde a fost mai viabilă. Seceta este deja instalată, este deficit de apă. (…) Anul acesta va fi un an foarte greu, care se adaugă anilor anteriori care au fost cel puțin la fel de grei ca acesta”, a precizat fermierul Constantin Epure, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Fenomenul nu este unul izolat. La începutul acestui an, un fermier din Teleorman ne spunea că va înregistra anul acesta pierderi de 1.500 lei/hectar la cultura de rapiță, pentru că a fost nevoit să o întoarcă.
Potrivit specialiștilor în agribusiness, problemele la cultura de rapiță sunt generale la nivelul României, astfel că țara noastră nu poate spera la o producție prea mare în acest sezon, deși, în toamnă, se anunțau niveluri record de producție.
”Rapița în România știm că a avut probleme, nu știm câtă se va recolta. Prognoza mea de recoltă la rapiță în România este de maxim 1,2 milioane de tone, asta într-un caz fericit”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, la Digi24.