După episodul cu ninsori și viscol din acest sfârșit de săptămână, vremea se va mai îmblânzi puțin până în prima jumătate a lunii decembrie, potrivit prognozei pe patru săptămâni publicate de Administrația Națională de Meteorologie.
Astfel, în săptămâna 20-27 noiembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice, sudice și centrale, dar mai ales în extremitatea de sud-vest a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Potrivit meteorologilor, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea de vest a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Pentru săptămâna 27 noiembrie-4 decembrie, meteorologii estimează că temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, iar regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Și în săptămâna 4 -11 decembrie temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată țara, însă cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, în timp ce în restul țării vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
În săptămâna 11-18 decembrie, meteorologii estimează că mediile valorilor termice se vor situa din nou ușor peste cele specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022.
ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.