Fermierii români, străini în propria țară? Problema desfacerii continuă

32
Fermierii români, străini în propria țară? Problema desfacerii continuă

Deși este o afirmație dureroasă, în cele mai multe cazuri nu se poate spune că este și una exagerată: unii fermieri români se simt străini în propria țară. În timp ce aceștia se chinuie să-și vândă produsele și uneori se văd nevoiți chiar să le arunce, supermarketurile din România sunt invadate de produse venite din import. Deși problema a încercat să fie cumva corectată prin legea supermarket-urilor, amendamentele dorite de producătorii români nu au ajuns să fie puse în practică.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, Ovidiu Ghinea a discutat această problemă alături de invitații săi. Fermierul și fostul parlamentar Marin Anton a fost inițiator al legii 321, care propunea ca supermarketurile să comercializeze produse românești în proporție de 51%.

”Eu sunt inițiatorul modificării legii 321 în 2015. Una din prevederile legii era să avem 51%, eu inițial am propus chiar 75%, din produsele românești la raft. Legea a trecut, dar nu s-a aplicat niciodată. Bulgarii au reușit să impună ca pe rafturile magazinelor din Bulgaria să fie 60% produse bulgărești, noi nici astăzi. De ce? Pentru că românii din Asociația Marilor Rețele Comerciale din România au făcut o sesizare la Bruxelles, Comisia Europeană a cerut explicații, iar noi de frica infringementului, nici astăzi n-am reușit să aplicăm acest lucru.

Polonezii au făcut acest lucru, pentru că eu am luat modelul polonez atunci când am propus legea. Bulgaria a reușit și ea să facă lucrul acesta, Ungaria a impus lucrul acesta, Cehia va impune și ea acum lucrul acesta. Noi nu”, a precizat fermierul din Giurgiu.

Fostul deputat a venit chiar cu acuze grave la adresa conducerii unui mare lanț de magazine din România. Potrivit lui, din experiența sa personală, există oameni cu funcții înalte de conducere în marile magazine care sunt împotriva producătorilor români.

”În ceea ce privește relația cu supermarketurile este un mare adevăr: fermierii români sunt străini în relația cu românii care sunt angajații supermarketurilor. (…) Sunt oameni cu funcții înalte în marile magazine care nu suportă românii, ei fiind români”, a mai adăugat Marin Anton.