Cazul legat de folosirea unor substanțe interzise pentru cultivarea legumelor la Glodeanu Sărat, județul Buzău, care a scandalizat opinia publică anul trecut, a ajuns pe masa judecătorilor.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, remis vineri presei, în urma cercetărilor efectuate, cinci persoane au fost trimise în judecată la începutul acestei sătămâni.
„La data de 29.01.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele au dispus trimiterea în judecată, a următorilor inculpaţi:
- P.P., sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice în formă continuată, prevăzută de art. 359, alin. 1, C.P., cu aplicarea art. 35 alin. 1, C.P. (15 acte materiale), neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută de art. 98, alin. 5, lit. b, din O.U.G. nr. 195/2005 republicată, şi contrabandă calificată, faptă prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 republicată, toate cu aplicarea art. 38, alin. 1, C.P.
- C.A., sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice în formă continuată, prevăzută de art. 359, alin. 1, C.P., cu aplicarea art. 35, alin. 1, C.P. (4 acte materiale), producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, prevăzută de art. 98, alin. 2, lit. f din O.U.G. nr. 195/2005, și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută de art. 98, alin. 5, lit. b din O.U.G. nr. 195/2005 republicată, toate cu aplicarea art. 38, alin. 1, C.P.
- G.I.A., sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice, prevăzută de art. 359, alin. 1, C.P., și producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, faptă prevăzută de art. 98, alin. 2, lit. f din O.U.G. nr. 195/2005 republicată, ambele cu aplicarea art. 38, alin. 1, C.P.
- M.F.E., sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice, prevăzută de art. 359, alin. 1, C.P., și producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, faptă prevăzută de art. 98, alin. 2, lit. f din O.U.G. nr. 195/2005 republicată, ambele cu aplicarea art. 38, alin.1, C.P.
- S.C., sub aspectul comiterii infracțiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută de art. 98, alin. 5, lit. b din O.U.G. nr. 195/2005 repiblicată.
În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2023, inculpatul P.P., domiciliat în județul Ilfov, prin intermediul unor cetățeni turci, a achiziționat multiple produse de protecție a plantelor neomologate în România ori la nivelul Uniunii Europene, care conțin substanțe toxice, cu scopul de a le revinde, în mod ilegal, în piețele din Municipiul București, producătorilor agricoli.
Astfel, acesta a trecut granița în Bulgaria, unde s-a întâlnit cu diverși cetățeni de naționalitate turcă, a achiziționat produsele neomologate și a trecut din nou granița în România, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, fără a declara organelor vamale că deține astfel de produse în vehicul.
Ulterior, acesta a comercializat astfel de produse interzise la deținere și utilizare către producători agricoli din România, în special către legumicultori.
Printre clienții sus-numitului, au fost identificați inculpații C.A. și M.F.E., legumicultori de pe raza comunei Glodeanu-Sărat, ce au înființate mai multe solarii pe raza localității de domiciliu.
Aceștia au utilizat substanțele interzise neomologate pe culturile de castraveți înființate. De asemenea, inculpatul C.A. a achiziționat cantități mai mari de produse de protecția plantelor neomologate, iar ulterior a revândut o parte din aceste produse către doi martori audiați în cauză, dar și către inculpatul G.I.A., care la rândul lui a utilizat aceste substanțe prin stropirea culturii de roșii înființate.
Totodată, la domiciliile inculpaților C.A., P.P. şi S.C. au fost identificate produse de protecția plantelor neomologate, dar și produse cu drept de deținere în România, al căror termen de valabilitate era expirat, devenind astfel deșeuri, însă aceștia nu au luat măsurile legale de eliminare a acestora.
Dintre substanţele toxice pe care persoanele menţionate le ofereau spre comercializare, au fost identificate următoarele:
– O substanţă de protecţia plantelor denumita „CANPRIN”, aflată în recipient din plastic cu inscripţii în limba turcă, produs neomologat în România;
– O substanţă de protecţie a plantelor cu efect de coacere timpurie a tomatelor şi a castraveţilor vândută drept „ETHREL”, cu etichete cu inscripţii în limba turcă, „MAYSAL 48 SL”, produs neomologat în România;
Inculpații erau conștienți de pericolele la care s-ar fi expus dacă ar fi consumat legumele pe care le dețineau în solarii, deși urmau să comercializeze aceste legume către populație, menţionând că „ei nu vor mânca roșii până la vară”. Aceştia erau dezinteresați de urmările pe care le-ar fi putut produce acele legume consumatorilor, înființând și culturi separate, doar pentru consumul propriu, pe care nu le stropeau cu substanţe.
Din răspunsul Ministerul Sănătăţii cu privire la clasificarea de pericol pentru toxicitatea acută a substanţelor determinate precum şi pentru estimarea toxicităţii acute a produselor de protecţie a planzelor care conţin respectivele substanţe a rezultat următoarele:
– DURDURAN 3C – nu este omologat în România, nociv în caz de înghiţire – H302 Nociv în caz de înghiţire H 302, Intervalul de toxicitate acută categoria 4 prin înghiţire;300 mg/kg corp < categoria 4 <= 2000 mg/kg corp, nociv în contact cu pielea H 312; Nociv în caz de înghiţire H 302, Intervalul de toxicitate acută categoria 4 prin contact cutanat; 1000 mg/kg corp < categoria 4 <= 2000 mg/kg corp.
– NEMAPHOS EC 400 – nu este omologat în România, mortal în caz de înghiţire – H300, Intervalul de toxicitate acută categoria 2 prin înghiţire; 5mg/kg corp < categoria 2 <= 50 mg/kg corp, mortal în contact cu pielea – H 312, Intervalul de toxicitate acută categoria 2 prin contact cutanat; 50mg/kg corp < categoria 2 <= 200 mg/kg corp, Mortal în caz de inhalare – H 330, Intervalul de toxicitate acută categoria 2 prin inahalare; 0,5 mg/kg corp < categoria 2 <= 2 mg/l corp;
– DICARZOL 50 SP – nu este omologat în România, mortal în caz de înghiţire – H300, Intervalul de toxicitate acută categoria 2 prin înghiţire; 5mg/kg corp < categoria 2 <= 50 mg/kg corp, Mortal în caz de inhalare H 330, Intervalul de toxicitate acută categoria 2 prin inahalare; 0,5 mg/l corp < categoria 2 <= 2 mg/l corp;
– BELLMAC 5.7 WG – nu este omologat în România, toxic în caz de înghiţire – H301, Intervalul de toxicitate acută categoria 3 prin înghiţire; 50mg/kg corp < categoria 3 <= 300 mg/kg corp, Toxic în contact cu pielea, H 331, Intervalul de toxicitate acută categoria 3 prin inahalare; 2 mg/kg corp < categoria 3 <= 10 mg/l corp, Toxic în caz de inhalare H 331, Intervalul de toxicitate acută categoria 3 prin inahalare; 2 mg/kg corp < categoria 3 <= 10 mg/l corp;
– ALGAMEK 1.8 EC – nu este omologat în România, mortal în caz de înghiţire – H300, Intervalul de toxicitate acută categoria 2 prin înghiţire; 5mg/kg corp < categoria 2 <= 50 mg/kg corp, Mortal în caz de inhalare H 330, Intervalul de toxicitate acută categoria 1 prin inahalare; 0 mg/kg corp < categoria 1 <= 0,5 mg/l corp;
– ABG MEK 1.8 EC – nu este omologat în România , mortal în caz de înghiţire – H300, Intervalul de toxicitate acută categoria 2 prin înghiţire; 5mg/kg corp < categoria 2 <= 50 mg/kg corp, Mortal în caz de inhalare H 330, Intervalul de toxicitate acută categoria 1 prin inahalare; 0 mg/kg corp < categoria 1 <= 0,5 mg/l corp;
– GOLDAMIRAL 5 EC – nu este omologat în România, substanţa nu are clasificare de pericol pentru toxicitate acută, 95,02% din amestec reprezintă un component/componente cu toxicitate acută necunoscută;
– MAYSAL 48 SL – nu este omologat în România, Nociv în caz de înghiţire – H 302, Intervalul de toxicitate acută categoria 4 prin înghiţire;300 mg/kg corp < categoria 4 <= 2000 mg/kg corp, toxic în contact cu pielea – H 311 Intervalul de toxicitate acută categoria 4 prin contact cutanat ; 200 mg/kg corp < categoria 3 <= 1000 mg/kg corp, nociv în caz de inhalare – H332, Intervalul de toxicitate acută categoria 4 prin inhalare;10 mg/kg corp < categoria 4 <= 20,0 mg/kg corp.
– CANPRIN 35 DS – nu este omologat în România, Nociv în caz de înghiţire – H302, Intervalul de toxicitate acută categoria 4 prin înghiţire;300 mg/kg corp < categoria 4 <= 2000 mg/kg corp;
– MELPRIN 35 DS – nu este omologat în România, Nociv în caz de înghiţire – H 302, Intervalul de toxicitate acută categoria 4 prin înghiţire;300 mg/kg corp < categoria 4 <= 2000 mg/kg corp.
Cauza a fost înaintată spre judecată Judecătoriei Pogoanele.
Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.