Fonduri europene 2023: Tinerii fermieri cu șanse MAXIME la finanțarea de 70.000 EURO/fermă

6

Linia de finanțare mult așteptată de tinerii fermieri, DR 30, urmează să fie lansată în luna octombrie, însă până atunci, toți cei care vor să aibă șanse la accesarea fondurilor europene trebuie să-și pregătească proiectele.

Există anumite categorii de fermieri care au șanse mai mari la finanțare decât alții, datorită criteriilor de selecție gândite de Ministerul Agriculturii. Care sunt acestea ne-a explicat Cosmin Măglaș, consultant pentru accesarea fondurilor europene, în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.

”Din punctul meu de vedere, DR 30 – instalarea tinerilor fermieri, este o măsură extrem de importantă și în acest an în PNS, deși nu este una foarte viabilă economic, deoarece suma de 70.000 de euro este relativ mică pentru începerea unei afaceri agricole. Prin intermediul DR 30 se urmărește instalarea tinerilor fermieri ca manageri ai unor exploatații agricole pentru prima dată, or asta înseamnă că ei nu au experiență și nu au utilaje. Suma care se oferă este relativ mică pentru a începe o astfel de afacere.

Trebuie să spunem că, în acest moment, cele mai mari șanse la accesarea acestui proiect le au cei care cultivă legume în spații protejate în zona de câmpie și cei care au exploatații zootehnice în zona montană. Din punctul meu de vedere este un punctaj corect, de această dată, pentru aceste două categorii. Totuși, aș fi lăsat și alte categorii să aibă șanse în a accesa fondurile.

Le recomand tuturor celor care doresc să acceseze fonduri să nu întârzie în pregătirea actelor, pentru că nu cred că va fi o perioadă lungă de pregătire a proiectelor între lansarea ghidurilor finale și depunerea proiectelor. Estimez că ghidul final va fi lansat cu maxim 10 zile înainte de depunerea proiectelor, așa cum s-a întâmplat și în vechile programări”, a precizat Cosmin Măglaș pentru AGRO TV.