Hai la Nektaria! Concurs pentru apicultori

1

Au început înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a Nektaria, un concurs destinat apicultorilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ce va avea loc în luna septembrie a.c în municipiul Sfântu Gheorghe, informează AGERPRES.

Potrivit președintelui Asociaţiei judeţene de Apicultură Covasna, Deak Mihaly, Nektaria este un concurs regional ce are ca scop promovarea mierii şi a crescătorilor de albine din cele trei județe.

Apicultorii se pot înscrie cu mai multe sortimente, pentru fiecare dintre acestea trebuind să predea câte trei borcane conţinând câte o jumătate de kilogram de miere.

„Fiecare participant va preda câte trei borcane cu miere pentru fiecare sortiment, două etichetate şi unul neetichetat, care va ajunge la juriu pentru evaluare. În faza a doua vor intra mostrele desemnate câştigătoare, iar unul dintre borcanele etichetate va merge la laborator pentru analize, iar cel de-al doilea va fi prezentat în cadrul expoziţiei ce va fi organizată la Sfântu Gheorghe în data de 30 septembrie, cu prilejul Târgului de toamnă. Tot atunci va avea loc şi festivitatea de premiere”, a precizat Deak Mihaly.

Înscrierile pot fi făcute până în data de 31 august la oricare dintre asociaţiile apicole menţionate pe pagina de Facebook a evenimentului, iar taxa de participare este un kilogram de miere, care se va preda la depunerea mostrelor pentru concurs.

„Prima ediţie a concursului Nektaria a avut loc anul trecut la Odorheiul Secuiesc, în judeţul Harghita, iar în fiecare an vrem să organizăm în altă parte, la o altă asociaţie. Anul viitor, cel mai probabil, va avea loc la Miercurea Ciuc (…) Apicultorii din zona noastră au miere de o calitate foarte bună, dar se confruntă şi ei cu numeroase dificultăţi, iar scopul concursului este de a sprijini producătorii locali de miere, de a promova produsele acestora şi de a populariza importanţa consumului de miere. Una dintre principalele condiţii pentru participarea la concurs este ca participanţii să fie înscrişi în una dintre asociaţiile apicole din regiunea noastră”, a mai explicat Deak Mihaly.