Noua metodă de luptă cu ”piața neagră” – Ministerul Agriculturii vrea să introducă CARDUL de producător

4

Cardul de producător agricol – este noua ”invenție” pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să o introducă pentru a limita efectele pieței negre. Secretarul de stat MADR, Marius Micu, a discutat această soluție în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, explicând și cum ar urma să funcționeze acest card.

”Am plecat de la problematica care este de actualitate astăzi în piață și prețurile scăzute, dezechilibrul acesta între cerere și ofertă într-o economie liberă de piață, accesul producătorilor pe rafturile marilor retaileri și nu numai. (…) Este o soluție care vine dintr-un proiect, am purtat câteva discuții cu producătorii, însă mi s-a părut oportună integrarea în programele de sprijin a unui card care să ne ajute să reglăm piața. Astăzi, vorbim de faptul că cel mai mare dezechilibru în aduce piața neagră, iar nu toți cei care sunt producători vând prin prisma certificatului de producător în piețe și nu numai. Bineînțeles că ceea ce înseamnă piața neagră nu e neapărat în atribuțiile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și sunt celelalte instituții pe care le cunoaștem care se ocupă cu acest aspect, dar asta nu înseamnă că nu putem găsi soluții care să răspundă problemelor din piață. De aceea, mi s-a părut util să luăm în arhitectura viitorului program implementarea acestui card. Nu este mai mult decât la stadiul de discuții, în care creionăm și vedem dacă este oportună introducerea acestui card, iar dacă vom face acest lucru, va fi într-un program pilot și nu va presupune un caracter de obligativitate, ci va fi în sistem voluntar”, a precizat Marius Micu.

Potrivit oficialului MADR, deși măsura va fi una cu caracter voluntar, Ministerul Agriculturii gândește modalități prin care ea să fie adoptată de cât mai mulți producători agricoli. Astfel, cei care vor avea cardul de producător agricol ar putea beneficia de intensități de sprijin mai mari la programele de sprijin pe care ministerul le va lansa în anii următori.

În ceea ce privește a modului concret de funcționare a cardului de producător, secretarul de stat MADR a făcut următoarele precizări:

”De fapt ce face acest card? Fiecare producător agricol are înregistrată o suprafață care se regăsește și în acel certificat de producător. Atunci, el poate să aibă o cantitate maximă de producție pe fiecare cultură, deci nu poate pune în piață mai mult decât poate să producă pe suprafața respectivă. Pe card, pe lângă informațiile de bază ale producătorului, care se regăsesc și pe certificatul de producător sau pe dosarul de la APIA, se va regăsi și această informație vitală – cantitatea pe care un producător o poate pune în piață. Mai mult, o să dăm și o estimare mai mare cantitativă, să nu existe discuții în piață. Spre exemplu, dacă poate produce 10 tone, putem să trecem pe acest card 12 tone, să asigurăm o flexibilitate. Asta va însemna că producătorul, de fiecare dată când intră și iese în piață, administrația pieței va înregistra într-un sistem cantitățile – un fel de pontaj la intrare și la ieșire. Astfel, în fiecare zi se va diminua din acea cantitate totală pe care o poate comercializa de pe suprafață. (…) Zic eu că ar fi un prim element care ne va ajuta să diminuăm piața neagră, nu să o eliminăm, dar e un prim pas pe care am putea să-l eliminăm în piață. Va trebui să modificăm și legislația în vigoare privind comercializarea în piețe, ca să putem să ne adresăm în mod legislativ administratorului pieței să aibă softul respectiv”, a explicat Marius Micu pentru AGRO TV.