Pățania de care a avut parte cu câteva zile în urmă l-a umplut de obidă pe un fermier din comuna suceveană Șcheia.
Potrivit newsbucovina.ro, omul a trudit o zi întreagă să-și adune lucerna de pe o suprafață de teren pe care o deținea, dar, pentru că se făcuse târziu, s-a gândit să o transporte acasă abia în ziua următoare. A doua zi dimineață, însă, ia lucerna de unde nu-i, n-a mai găsit nici fir!
„Conform verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul a cultivat lucernă pe terenul său agricol. În data de 29.07.2024, în jurul orei 08:00, acesta a adunat lucerna, planificând să o transporte acasă a doua zi. Însă, pe 30.07.2024, în jurul orei 08:00, când s-a deplasat din nou la teren, a descoperit că lucerna adunată a fost furată și nu se mai afla pe teren”, au transmis reprezentanții Secției de Poliție Rurală 9 Șcheia.
Prejudiciul estimat de fermier se ridică la aproximativ 250 de lei, însă bărbatului îi e ciudă mai mult pe truda sa de-o zi întreagă făcută degeaba.
Cauza a fost înregistrată în registrul lucrărilor penale, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”.