Prețurile îngrășămintelor îi bagă în sperieți pe fermieri! ”O să numărăm granulele”

2

Situația de pe piața mondială a îngrășămintelor agricole devine din ce în ce mai delicată, pe fondul crizei din sectorul energiei și a gazelor naturale. Lăsând la o parte creșterile alarmante ale prețurilor, care nu par să se oprească prea curând, ultimele previziuni la nivel european arată că în următorul an, fermierii s-ar putea confrunta cu o lipsă acută de îngrășăminte pe piață, ceea ce va duce la o diminuare drastică a producțiilor.

În acest context, fermierii români se tem că urmează zile negre, iar peste un an sau doi vom vorbi din nou de falimentarea multor ferme. Subiectul a fost dezbătut de Ovidiu Ghinea în emisiunea ”Agricultura la Raport”, împreună cu mai mulți tineri fermieri.

Potrivit acestora, agricultorii din sectorul vegetal nu își vor mai permite să risipească nicio granulă de îngrășământ în anul agricol care vine, iar aceste prețuri din ce în ce mai mari se vor resimți, în final, în buzunarele consumatorilor.

”În momentul de față se joacă pe foarte mulți bani. Ideea este că trebuie să ne asigurăm un strict necesar, având în vedere că trebuie să contrabalansăm. Dacă anul trecut poate nu ne-am uitat la costul cu fertilizarea, anul acesta vă garantez că o să numărăm granulele pe care le aplicăm la hectar. Trebuie să cântărim foarte bine, pentru că, Doamne ferește, în contextul unui dezastru climatic, foarte mulți dintre noi vom fi iarăși puși în situația în care să ne gândim la faliment și închiderea afacerilor. Eu cred că lucrurile nu se vor reglementa în curând; noi mai avem vreo 4 luni până când vom începe campania de primăvară și știm că toate aceste lucruri costă, și din păcate ne va costa pe noi, pe fermieri, iar în final marea problemă va fi la consumatori”, a precizat fermierul Cosmin Iancu.

”Situația rămâne una delicată. Poate că o soluție pentru cei care au rezerve, fie ele și puține, ar fi să fracționeze cât de mult se poate. Eu, personal, voi urmări prețurile cu mare atenție, nu mă aștept la o minune; va trebui să fim foarte chibzuiți, să facem calculele foarte atent și să vedem cât anume putem cumpăra. Cu siguranță nu vom mai avea luxul acela de a arunca îngrășăminte cu nemiluita. Vom fi mult mai atenți la ceea ce înseamnă fertilizarea în primăvară”, a completat fermierul Ciprian Olteanu.