Prognoza meteo pe 2 săptămâni: Când și unde mai plouă!

1

Potrivit meteorologilor, în următoarele săptămâni fermierii vor mai avea încă de furcă cu ploile.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă în intervalul 19 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 22:00, potrivit căreia, în Carpații Orientali, în estul Carpaților Meridionali, precum și în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei (vezi harta), vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 55-65 km/h, și, pe arii restrânse. vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

Sursa: ANM

În ceea ce privește evoluția valorilor termice și a precipitațiilor în următoarele două săptămâni, meteorologii prognozează că, în Banat, vremea se va încălzi până în jurul datei de 23 iunie, când media maximelor termice va fi de 32-34°C, iar a minimelor de 17-19°C. În următoarele două zile, temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 5 grade, iar minimele cu 3 grade. În cea de a doua săptămână nu vor mai fi variații termice semnificative. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 23-29 iunie.

Și în Crișana, media temperaturilor va fi în creștere, de la 27°C a maximelor și de la 12°C a minimelor, în prima zi, până la 32-33°C, respectiv 17-18°C, în jurul datei de 23 iunie. În următoarele două zile se va răcori cu aproximativ 3-5 grade, apoi nu vor mai fi variații termice semnificative. Potrivit meteorologilor, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 23-28 iunie.

În Transilvania, până în jurul datei de 23 iunie vremea va fi într-un proces de încălzire, astfel că media maximelor termice va atinge 31-32°C, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 16°C. În următoarele trei zile temperaturile maxime, vor scădea în medie cu 5 grade, iar minimele cu 2-3 grade. În zilele care vor urma nu vor mai fi variații mari termice. Meteorologii estimează că vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai intense în intervalul 24-28 iunie.

Prognoza meteo pentru Maramureș arată că media temperaturilor va fi în creștere, de la 25°C a maximelor și de la 12°C a minimelor, în prima zi, până la 31-32°C, respectiv 16-17°C, în jurul datei de 23 iunie. În următoarele patru zile se va răcori cu aproximativ 4-5 grade, apoi nu vor mai fi variații termice semnificative. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai intense în intervalul 23-26 iunie.

În Moldova, în cea mai mare parte a primei săptămâni, vremea va fi în încălzire, astfel că media maximelor termice va atinge 31-33°C, iar a minimelor, 16-18°C. potrivit meteorologilor, în cea de a doua săptămână valorile termice vor fi mai scăzute, iar media maximelor va avea variații între 27°C și 29°C, iar a minimelor între 14 °C și 16°C. Local vor fi posibile perioade cu averse aproape în fiecare zi.

În Dobrogea, media temperaturilor maxime va fi în creștere în prima săptămână, de la 24°C în prima zi, până la 28-30°C în ultimele, apoi nu vor mai fi variații semnificative. Media temperaturilor minime va oscila ușor între 17°C și 19°C. Meteorologii estimează că vor fi perioade cu averse în primele trei zile și din nou după data de 24 iunie

Și în Muntenia, între 19 și 24 iunie vremea va fi în încălzire, astfel că media temperaturilor maxime va ajunge să atingă 32-33°C, iar a minimelor 16-18°C, apoi se va răcori și temperaturile maxime vor avea în medie valori cuprinse între 29°C și 32°C, iar minimele între 15°C și 17°C. Potrivit meteorologilor, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului, precum și între 25 și 29 iunie.

În Oltenia, în prima săptămână de prognoză vremea se va încălzi, iar spre finalul ei media maximelor termice va fi de 30-32°C și a minimelor de 16-18°C. Potrivit prognozei meteo publicate de ANM, În cea de a doua săptămână temperaturile maxime vor avea o medie de 27-30°C, iar minimele de 14-16 °C. Probabilitatea de averse va fi mai ridicată între 24 și 29 iunie.

La munte, vremea se va încălzi până în jurul datei de 23 iunie, când media maximelor termice va fi de 20-22°C, iar a minimelor de 11-14°C. În următoarele patru zile temperaturile vor scădea cu 3-5 grade, apoi nu se vor mai modifica semnificativ. Vor fi averse în fiecare zi, mai frecvente și mai intense între 24 și 29 iunie, se arată în prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM.