România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) la producția de lapte pe cap de vacă în 2022, cu 3.367 de kilograme anual, fiind depășită și de Bulgaria, cu 3.621 de kilograme de lapte pe cap de vacă/an, potrivit ultimelor date publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
Cea mai mare producție de lapte pe cap de vacă a fost înregistrată în Danemarca (10.187 de kilograme), pe locul secund în rândul statelor membre clasându-se Estonia, cu 10.128 de kilograme de lapte pe cap de vacă/an.
Eurostat a estimat producţia de lapte crud a Uniunii Europene la 160 milioane de tone în 2022, ceea ce ar reprezenta o scădere anuală de 0,3 milioane de tone, chiar dacă producţia de lapte pe cap de vacă a continuat să crească anul trecut, ajungând la 7.653 de kilograme de lapte.
Potrivit datelor statistice, cea mai mare parte a producţiei de lapte crud a UE a fost livrată anul trecut fabricilor de produse lactate, în timp ce doar 9,8 milioane de tone au fost folosite de fermieri, fie pentru consumul în propriile familii, fie pentru a fi vândute direct consumatorilor, ca atare sau procesate direct.
Din cele 149,9 milioane de tone de lapte livrate anul trecut fabricilor de produse lactate, 145,6 milioane de tone au fost lapte de vacă, restul de oaie, capră sau bivoliţă.
Printre alte produse, fabricile de produse lactate au produs anul trecut 22,5 milioane de tone lapte de vacă de consum, 7,7 milioane de tone lapte fermentat care au necesitat şase milioane de tone lapte integral şi 1,7 milioane de tone lapte degresat, 2,3 milioane de tone unt care au necesitat 46,4 milioane de tone lapte integral şi 10,4 milioane de tone brânză, care au necesitat 59,2 milioane de tone milioane de tone lapte integral şi 16,9 milioane de tone lapte degresat. Împreună, producţia de brânză şi unt a utilizat 70% din întreaga cantitate de lapte disponibilă pentru fabricile de produse lactate din UE.
Analiza Eurostat a relevat faptul că, ăn rândul statelor membre UE, Germania a fost anul trecut cel mai mare producător de lapte de vacă de consum (19% din totalul UE), unt (20%) și produse din lapte fermentat, cum ar fi iaurtul (29%) şi brânză (22%). Franţa a fost al doilea mare producător atât de unt, cât şi de brânză (18% din total la fiecare produs).
Împreună, Germania, Spania, Franţa, Polonia şi Italia sunt responsabile pentru două treimi din lapte de vacă de consum produs anul trecut în UE, Ţările de Jos sunt al doilea mare producător de lapte fermentat, al patrulea de brânză şi al cincilea de unt, în timp ce Irlanda este al treilea mare producător de unt, şi al cincilea de lapte fermentat.