Subvenție de 460 EURO/hectar, anunțată de șeful MADR! Cine primește banii

10

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să lanseze o nouă subvenție pentru producătorii agricoli care au atât producție vegetală, cât și zootehnie. Aceasta ar urma să fie implementată din campania 2024, fiind o plată la hectar pentru porumbul siloz.

Potrivit ministrului Florin Barbu, această subvenție ar urma să se adreseze fermierilor care pot dovedi că au o încărcătură de 3 bovine pe hectarul de porumb siloz. Plata suplimentară ar fi în valoare de 260 de euro/hectar, ceea ce ar duce suma primită de fermier la un total de aproximativ 460 euro/hectar.

”Am identificat în Planul Național Strategic această schemă, o aveam deja notată de când eram președintele Comisiei de Agricultură, pentru că atunci când am dat acea subvenție de 73 euro, pe cadru Ucraina, a fost o întreagă discuție. Eu nu mai vreau să vină fermierii români la Ministerul Agriculturii să se milogească. Datoria mea și a Ministerului Agriculturii este să le dăm siguranță.

Am identificat sume în Programul Național Strategic prin care, atunci când o fermă are vegetal cu creștere de vacă de lapte sau de carne și îmi arată că are încărcătura de 3 vaci/hectar realizat de siloz, va primi o subvenție de 260 euro. Asta înseamnă că plata pe hectar pentru 3 animale încărcătură, în realizarea de siloz, va fi de 460 euro.

Vreau să vin în sprijinul zootehniei cu plată directă, nu vreau să mai stea fermierii să se roage de ministrul agriculturii să le dea 50-60 de euro. Voi merge cu măsuri mult mai ample în ceea ce privește vegetalul cu zootehnia, pentru că îmi doresc ca cei din vegetal să nu mai exporte materie primă, ci să facă ferme de zootehnie, ca să avem o independență. Îmi doresc să ajungem odată ca balanța asta comercială de care se vorbește de 20 de ani să se mai încline și spre România”, a precizat ministrul Florin Barbu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Noua schemă de plată urmează să fie introdusă și în Planul Național Strategic, fiind denumită ”PD-26 – Sprijin cuplat pentru venit – Porumb pentru siloz”.