Târgul de Sântă-Mărie, o tradiție de secole

4

Vechi de câteva secole, Târgul de Sântă-Mărie din județul Argeș este așteptat cu nerăbdare și acum de mii de oameni. Asta și pentru că, indiferent de vremuri, evenimentul a avut loc, an de an, în același loc care, din acest motiv, și a luat numele de Poiana Târgului.

,,Înainte vreme, când sătenii aveau multe animale, această poiană servea în restul timpului ca islaz comunal. Pentru a putea să ducă acolo vitele la păscut, gospodarii treceau musai pe la primărie ca să «învoiască» din timp vacile, altfel nu puteau intra. Cârciumarii se instalau primii la târg si faceau «covergi din crăci de arini,», un fel de umbrare unde să se adăpostească de soare sau de ploaie, atât ei, cât și marfa, grătarele de mici și berea la țap. Alții veneau cu turtă dulce, ciubuc, gogoși pe care le pregăteau pe loc și must făcut special, din mere văratice. Era singura dată când puteam mânca și noi înghețată, țin minte că o aduceau în niște butoaie mari, pline cu bucăți de gheață, iar în mijloc țineau vasul cu inghețata”, își amintește cu nostalgie Dumitru Degeratu, sătean care a depășit opt decenii de… târguri.

Tot de acolo se cumpărau și ghivecele de flori, oale si străchini din pământ, tuciuri, linguri si funduri, butoaie din lemn, precum si unelte agricole și hamuri pentru cai și boi.

,,Atunci, Târgul de Sântă-Mărie era singura noastră sărbătoare, ținea trei zile și ne aduceam aminte de el tot anul. E bine că s-a păstrat obiceiul, sunt mulți oameni plecati in lumea largă, care de 15 august vin special la casele bătrânești ca să meargă la târg”, mai spune octogenarul.

Acum târgul ține doar o zi, în data de 15 august, se vinde si se cumpără aproape orice, multe produse provenind din China. Cu toate acestea nu există om, să nu dea o „raită” prin târg, căutând mai degrabă emoția si bucuria că au fost și în acest an la Târgul de Sântă-Marie.