Taxa unică impusă pe exportul de grâu lovește în traderii ruși

3
Taxa unică impusă pe exportul de grâu lovește în traderii ruși

Taxa unică impusă de Executivul de la Moscova, menită să încetinească exporturile de grâu ale Rusiei, ar urma să se transforme într-o acciză flotantă, un mecanism dintr-un şir de măsuri destinat să protejeze aprovizionarea pieţei interne şi să combată inflaţia preţurilor la alimente.

Din cauza felului în care a fost gândită această taxă, atrag atenția experții, exportatorii nu vor ști cât anume au plătit până în momentul în care vapoarele cu cereale părăsesc portul. Astfel, au adăugat analiștii, comercianții ar urma să piardă afaceri în raport cu competiția, scriu cei de la Bloomberg.

„În sine, sistemul nu a fost conceput astfel încât să fie unul convenabil pentru traderi. Dimpotrivă, obiectivul său a fost să creeze obstacole pentru traderi”, susține Eduard Zernin, preşedintele Uniunii exportatorilor de cereale din Rusia.

Ca urmare a costurilor reduse şi a recoltelor consistente din ultimii ani, Rusia a devenit un jucător important pe piaţa exporturilor de grâu. Cu toate acestea, la ultimele sale licitaţii, Egiptul, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, a preferat să cumpere grâu din Uniunea Europeană şi Ucraina, inclusiv de la Grain Export, un trader din România la care acţionar este o companie rusească de stat.

Până în prezent, este mult prea devreme pentru tranzacţii cu noua recoltă din sezonul care începe în luna iulie. Iar potenţialul de export va fi influenţat de evoluţiile meteo din primăvară şi mărimea următoarei recolte.

La aceste necunoscute neobişnuite se adaugă un regim de accize flotante, care cere traderilor să înregistreze volumul şi valoarea exporturilor la o subsidiară a bursei de la Moscova. Bursa rusească intenţionează ca începând de luna viitoare să înceapă să publice un indice de preţ, care va fi utilizat la calculul accizelor ce vor fi aplicate începând din iunie.

Cu toate acestea, sistemul complicat de taxare ar putea declanşa prime de risc mai mari şi ar putea crea dificultăţi traderilor ruşi să concureze la licitaţiile mari, mărturisește Andrey Sizov, director la firma de consultanţă SovEcon.

„Toată lumea va putea vinde în sistem spot, dar cum poţi să vinzi grâu forward pentru o lună de acum încolo fără să şti care va fi taxa? Nimeni nu este dispus să îşi asume acest risc”, a adăugat Dan Basse, preşedintele firmei de consultanţă AgResource.

Autoritatea pentru concurenţă din Rusia îi va amenda pe traderii care încalcă regulile referitoare la regulile de raportare. În plus, guvernele ar putea opta pentru măsuri mai stricte precum eliminare cotelor de export pentru cei care nu dezvăluie cifrele corecte privind exporturile, a spus Eduard Zernin, preşedintele Uniunii exportatorilor de cereale din Rusia.

În prezent, Rusia dă asigurări că nu toate cerealele sale sunt încă exportate, dar ia în calcul măsurile restrictive imediat ce piața internă se stabilizează, scrie Interfax, citându-l pe ministrul rus al Agriculturii, Dmitry Patrushev.

„O reflecție serioasă”

În raportul cu numărul 9 din 2021, a cărei sinteză a fost transmisă în exclusivitate ediției online a Agro TV, experții Casei de Trading a Fermierilor din România (CTFRO) vorbesc despre marketingul de manual în cazul jocurilor Rusiei de pe piața grâului.

Iată și „povestea” despre cum, anterior, rușii au „recupera” grâul din cele 22 de procente pierdute în toamnă.

„Având indicațiile și datele din ultimele luni, vi le expunem și dumneavoastră aici: – octombrie 2020 – secetă intensă în Câmpiile Ruse, grâul semănat în teren cu lipsă acută de apă; – noiembrie 2020 – stare foarte precară de vegetație, grâul în crop-tour-uri arată dezastruos; – decembrie 2020 – intrarea în iarnă, 22% din ceea ce se semănase era deja indicat ca pierdut; – ianuarie 2021 – geruri de până -25 grade în Russia, cu un covor foarte subțire de zăpadă; – februarie 2021 – valuri de frig care traversează Rusia și afectează cultura de grâu.

„Și acum vin veștile care indică următoarele cifre: „producția de grâu însămânțat în toamna lui 2020 se reduce la un potențial de 53,6 milioane tone, versus 54 milioane tone (valoare redusă deja cu cei 22%) din cauza crustei de gheață care a omorât plantele în câmpiile Volgai și în zona Rostov.

„Suprafața de grâu care urmează a fi cultivată în primăvară cu grâu scade în intenție din cauza taxelor de export, reducând astfel cu încă 1,2 milioane tone prognoză totală a producției de grâu rusesc. Începem o matematică simplă: – avem, pe de o parte, cifra de 54 milioane după reducerea cu 22%, ceea ce ne indică faptul că prognoza inițială ar fi fost 65,9 milioane tone; – reducerea suprafețelor pe care fermierii intenționează să le însămânțeze cu grâu de primăvară reduce prognoza de la 23,6 milioane tone la 22,4 milioane tone. Adunăm prognozele inițiale și reiese un total de 89,5 milioane tone!

„Adunăm prognoza redusă cu 22% a grâului de toamnă (54 mil. tone) și scădem cele 400.000 tone distruse de winter kill. Rămânem cu 53,6 milioane, prognoză grâu de toamnă. Adunat cu prognoza pentru cultura de primăvară (22.4 mil. tone) rezultă o prognoză de 76 milioane tone. Readucem din cele 22% «pierdute», dar în mod miraculos «salvate» de «iarna blândă» circa 15% (căci analiștii ruși susțin că pierderea a scăzut până la 7%) și rezultă 61,3 milioane de tone.

„La această cifră, adăugăm potențialul de primăvară de 23,6 milioane, căci sunt sigur că vor anunța că nu se vor mai reduce suprafețele de grâu și rezultă cifra finală de 84,9 milioane tone prognoză grâu rusesc.

Comercianții români de cereale spun că, în acest context, Rusia creează presiune prin faptul că ascunde potențialul, iar apoi creează cerere arătând abundența spre a invita cumpărătorii să iasă din starea de reticență.

„Nu este prima oară, nu vă așteptați să fie nici ultima oară. Vă invit să vă aduceți aminte cum a crescut piața Rusia prin enunțarea taxei, iar apoi pe baza unui simplu zvon, într-o singură după-amiază, au scăzut-o cu 10-12 euro/tonă, asta după ce în luna ianuarie au avut recordul de vânzări și recordul de încasări”, au conchis cei de la CTFRO.