Training gratuit pentru fermieri! Vezi noul proiect Digital Farmer

16

Business Inovation Council, partener în proiectul Digital Farmer, organizează vineri 23 iunie 2023, în intervalul 10:00‐12:00, la sediul INCDBNA‐IBNA Balotești evenimentul de diseminare a proiectului.

Evenimentul are ca scop atât diseminarea rezultatelor proiectului, la un an de implementare, cât și promovarea inovațiilor în agricultură ale invitaților prezenți la eveniment, venite în ajutorul fermierilor din România.

Digital Farmer, proiect finanțat de programul Erasmus+, a fost conceput pentru a răspunde nevoilor sectorului agriculturii și producției alimentare, care se schimbă atât de rapid ca urmare a utilizării tehnologiilor digitale. Digital Farmer va oferi traininguri și metodologii de predare inovatoare pentru o calificare a sistemului VET în agricultură și, în cele din urmă, îmbunătățirea competențelor părților interesate din sectorul agricol. În consecință, fermierii vor dezvolta și vor dobândi noi competențe în domeniul agriculturii.

În cadrul evenimentului, vor participa reprezentați ale unor companii cu produse și servicii dedicate agriculturii, profesori, studenți, cercetători, fermieri și reprezentanți ai presei de specialitate. Gazda & Moderator va fi doamna Camelia Ionescu, Director Business Inovation Council, care va prezenta rezultatele proiectului, la un an de implementare. Partenerii proiectului au reușit să elaboreze cele două Manuale ale cursului și au fost deja încărcate în platformă (în limba engleză), iar acum fiecare partener în parte le traduce în limba sa națională. Cursul va fi disponibil începând cu luna septembrie. De asemenea, a fost lansată și o platformă de discuții atât pentru cadre didactice, elevi/studenți, dar și fermieri.

Pe lângă, la eveniment vor fi prezenți speakeri, atât în direcția de digitalizare, cât
și de sustenabilitate.
Domnul Grosu Horia – Președintele CA și Directorul general al INCDBNA‐IBNA Balotești și
domnul Dragomir Cătălin- Vicepreședintele CA, Președintele Consiliului Științific și Director științific al INCDBNA‐IBNA Balotești vor prezenta inovațiile din cadrul institutului.
Adrian Dobrescu- Director Departament Consiliu Tehnic Fermieri, Bogdan Păun – Asistent
Manager SC Intervenții Active în Atmosferă SA Operator Autorizat modificare de vreme și lucrări agricole cu Drone și Gabriel Constantin Păstrăv CEO Golden Fish vor prezenta inovațiile din cadrul companiilor.

La final, va avea loc o sesiune de întrebări și networking.

Informații despre proiectul Digital Farmer:
Durata: 01 ianuarie 2022 – iunie 2024
Suma finanțată: 288.986 euro
Program de finanțare: Erasmus+
Organizații partenere: Italia (Cosvitec- Coordonatorul), Slovenia (Agenția pentru Marketing
Teritorial Ltd.), Turcia (Universitatea Pamukkale), România (Business Inovation Council), Estonia (Centrul de competențe EFCC Estonian Fieldbus), Spania (Accion Laboral) și Grecia (IAgroCert).

Rezultate așteptate:

– Manual: Digital VET Trainer în Agricultură – își propune să ofere un text organic educatorilor și
profesorilor pentru consolidarea competențelor în sectorul agricol și a metodologiilor și instrumentelor de
învățare la distanță, în conformitate cu Cadrul european pentru competențele digitale ale educatorilor
– Manual: Digital Traineeship în Agricultură – își propune să ofere un instrument disponibil tuturor
părților interesate pentru a actualiza competențele și pentru a crea experiențe similare.
– Modul MOOC Digital VET în agricultură (împărțit în 2 nivele) – Nivelul 1 (6 module educaționale) și Nivelul 2 (6 macro‐teme de inovare în agricultură și metodologii/tehnici pentru implementarea stagiilor digitale)
– Platformă: Rețeaua fermierilor digitali – un instrument valoros pentru profesori și formatori implicați în VET în agricultură și pentru actualizarea inovațiilor / modificărilor recente pentru cursanți și factorii de decizie (domenii: învățământ la distanță, inovații digitale în agricultură.)

Site‐ul proiectului: https://digital-farmer.net/index.php