Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marţi, în plenul Parlamentului European, că va cere să fie retras Regulamentul SUR, un proiect de lege menit să reducă la jumătate, până în anul 2030, utilizarea pesticidelor în UE, informează AGERPRES.
Proiectul legislativ privind pesticidele reprezintă un element central al Pactului verde european și a fost propus de Bruxelles în iunie 2022, însă a fost respins, la sfârşitul lunii noiembrie, în Parlamentul European, devenind astfel, potrivit șefei Comisiei, „un simbol al polarizării”.
„Voi propune (comisarilor) să retragă această propunere”, a spus Ursula von der Leyen, fără a exclude o viitoare nouă versiune „mult mai matură, cu participarea părţilor interesate”.
De aceea a și fost lansat Dialogul strategic privind viitorul agriculturii în UE, la care au fost învitați reprezentanţi ai sectorului agricol, ai comunităţilor rurale, ai industriei seminţelor şi îngrăşămintelor, ai sectorului alimentar, dar şi ai sectorului financiar, ai grupurilor de consumatori şi de mediu şi ai ştiinţei, a precizat șefa executivului comunitar.
„Trebuie să analizăm situaţia împreună, să facem schimb de idei şi să elaborăm scenarii pentru viitor. Trebuie să depăşim o dezbatere polarizată şi să creăm încredere. Încrederea este baza crucială pentru soluţii viabile”, a adăugat Ursula von der Leyen.
Potrivit șefei Comisiei Europene, conservarea naturii poate avea succes numai printr-o abordare ascendentă şi bazată pe stimulente.
„Numai dacă fermierii noştri pot trăi de pe urma pământului vor investi în viitor. Şi numai dacă ne atingem împreună obiectivele climatice şi de mediu, fermierii vor putea continua să îşi câştige existența”, a subliniat Ursula von der Leyen.
La rândul său, ministrul român al agriculturii, Florin Barbu, s-a declarat extreme de mulțumit că președintele Comisiei Europene a luat decizia să retragă prevederile privind limitarea din pix a consumului de pesticide.
„Mă bucur că președintele Comisiei Europene a ajuns la concluzia că Regulamentul SUR era total greșit și a luat decizia să retragă prevederile privind limitarea din pix a produselor de protecție a plantelor. Am susținut în fiecare Consiliu AgroFish și în toate aparițiile mele în spațiul public că reducerea în termeni de procente, fără să se țină cont de specificul fiecărui stat membru nu are cum să ajute nici mediul, nici fermierii! Le mulțumesc colegilor europarlamentari PSD care au respins prin vot propunerea de Regulament care îi dezavantaja pe fermierii români!”, a scris ministrul Florin Barbu, marți, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, șeful MADR și-a exprimat încrederea că executivul comunitar va ține cont de vocea fermierilor și va adopta și prelungirea derogărilor de la măsurile referitoare la rotația culturilor și lăsarea a 4% din suprafața fermei nelucrată.
„Am încredere că și prelungirile derogărilor de la GAEC 8 (4% pârloagă) și de la GAEC 7 (rotația culturilor), pe care de asemenea le-am susținut în Consiliu vor fi adoptate, deoarece sunt susținute de miniștrii agriculturii din 15 state membre! Avem datoria să ascultăm vocea fermierilor, să îi sprijinim și să luăm deciziile cele mai bune pentru viitorul agriculturii din fiecare stat membru!”, a mai scris minitrul Florin Barbu.