24,704 milioane lei este suma pe care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) o pune la bătaie pentru contractarea, pe o perioadă de patru ani, a unor servicii de control prin monitorizare a parcelelor agricole, informează AGERPRES.
„Având în vedere că zona de control cuprinde întreg teritoriul României, numărul maxim al fermierilor controlabili prin monitorizarea parcelelor agricole este de 800.000/an, cu o suprafaţă aferentă de aproximativ 9.900.000 ha”, se menţionează într-un anunţ de participare postat de APIA în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
În anunț se precizează că achiziția implică încheierea unui acord-cadru cu valabilitatea de 48 de luni, ce urmează a fi aplicat în perioada iulie 2023 – iulie 2027, estimându-se că se vor atribui între unul şi cinci contracte subsecvente pe an.
Atribuirea contractul se va face prin licitaţie deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate-preţ. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 iulie 2023, ora 15:00.
Ofertanţii trebuie să facă dovada că, în ultimii trei ani, au fost prestate, la nivelul unuia sau mai multor contracte (maximum trei contracte) însumate la o valoare de cel puţin 4,8 milioane lei, fără TVA, servicii ce au avut la bază metoda monitorizării culturilor agricole utilizând date satelitare sau metode de teledetecţie în domeniul agricol. Potrivit reprezentanților APIA, se cumulează valoarea serviciilor prestate şi nu valoarea contractelor.