„Țurcana – Regina Munților” ediția a XVIII-a, eveniment cu tradiție

11

Țurcana – Regina Munților, ediția 2023, cea mai așteptată sărbătoare a ciobanilor, va avea loc în acest an duminică, 24 septembrie. 

Locația evenimentului este deja una cu ”tradiție” – platforma din satul Costești, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara. 

Ajunsă la cea de-a 18-a ediție, Sărbătoarea Țurcanei atrage în fiecare an un public record și este un prilej pentru crescători de a-și etala cele mai frumoase exemplare din turmă și de a valorifica produsele obținute la stână. 

Evenimentul este organizat de Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine ”Dacia” Hunedoara și include un târg de produse tradiționale dar și o bursă de ovine.  

Organizația conduce și o carte de rasă pentru rasa Țurcană, un program de ameliorare și coordonează controlul oficial al performanțelor pentru ovinele membrilor crescători. 

Sărbătoarea oieritului românesc așteaptă așadar, toți crescătorii de animale țară, autorități locale și naționale dar și cât mai mulți vizitatori care apreciază munca ciobanilor români și care doresc să guste din produse autohtone din carne de oaie.