Acasă Viata la tara Două persoane din judeţul Teleorman, internate în spitale cu suspiciune de infectare...

Două persoane din judeţul Teleorman, internate în spitale cu suspiciune de infectare cu virusul West Nile

0
DISTRIBUIȚI

Două persoane din judeţul Teleorman – un tânăr din Zimnicea şi o femeie dintr-o localitate de lângă Roşiorii de Vede – sunt internate în spitale cu suspiciune de infectare cu virusul West Nile, fiind aşteptate rezultatele analizelor.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Teleorman, Mioara Comana, a declarat, vineri, pentru News.ro că un tânăr de 18 ani din Zimnicea, cioban, este internat la Spitalul ”Victor Babeş” cu suspiciune de infectare cu virusul West Nile, iar o femeie de 45 de ani, fără ocupaţie, dintr-o localitate de lângă Roşiorii de Vede, este internată la spitalul din Roşiori, cu aceeaşi suspiciune.

De la cei doi pacienţi au fost prelevate probe biologice şi se aşteaptă rezultatul analizelor.

În acest context, DSP Teleorman a anunţat autorităţile locale, recomandând efectuarea de dezinfecţii, dar şi Centrul de transfuzie sanguină, care timp de 28 de zile nu va mai face recoltări de la locuitorii din zonele de unde sunt cele două persoane cu suspiciune de West Nile.

Lasa un comentariu

LĂSAȚI UN MESAJ