Home Agribusiness Ce spune Petre Daea despre legea supermarketurilor

Ce spune Petre Daea despre legea supermarketurilor

738 views

Parlamentul lucreaza la modificarea legii care prevede obligatia supermarketurilor sa vanda produse agroalimentare in proportie de cel putin 51% din productia locala, insa oricum nici pana in prezent Guvernul nu a emis norme de aplicare a acestei legi, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

“In Parlamentul Romaniei, cele doua comisii de specialitate care au primit aceste informatii vizavi de observatiile UE, deja procedeaza la modificarea legii, unele modificari in lege, care se impun”, a spus Daea, intr-o conferinta de presa.

El a mai spus ca in urmatoarele doua luni si Ministerul Agriculturii va intra “in dialog cu Comisia Europeană, sa aducem informaţiile pe care le avem, modul de interpretare al tarii in asa fel încât in dialogul pe care il vom avea sa ne putem intelege sa nu ajungem in situatia in care infringementul sa se concretizeze”.

Oricum, Guvernul nu a emis inca normele de aplicare a legii. “Evident ca nu are norme, tocmai din acest motiv, pentru ca am stiut de aceste observatii si legea nu poate sa porneasca normele, daca in radacina juridica exista observatii pe aceasta tema”, a explicat Daea.

In context, el a precizat ca se pune si problema definirii asa-numitului “lant scurt” de aprovzionare a supermarketurilor.

“Se pune si problema lantului scurt, dar aici e vorba de interpretari tehnice pe care le putem face fiecare dintre noi si toti expertii de la UE si din Romania. Lantul scurt nu este numai intr-un singur fel, definirea lantului scurt presupune si zona si distanta si distantele de export, de comert, distanta de la producator pana a comerciant, dar si distantele care se realizeaza pe circuitul comercial”, a mai spus ministrul.

Parlamentul a adoptat, anul trecut, Legea nr. 150/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, prin care supermarketurile urmau sa fie obligate sa scoata la vanzare in proprotie de cel putin 51% produse agro-alimentare provenind de la producatorii locali.

Retelele comerciale au criticat legea ca introducand restrictii pe piata libera si s-au plans si de lispa normelor de aplicare, fara acestea nestiind practic cum sa respecte noua lege.

In cele din urma, miercuri, Comisia Europeana a declansat o procedra de infringement impotriva Romaniei, privind legea supermarketurilor.

Potrivit CE, in Romania, marilor comercianti cu amanuntul li se cere sa achizitioneze cel putin 51 % din produse alimentare si agricole de la producatorii locali. Acest fapt pune probleme legate de libera circulatie a marfurilor.

Aceeasi lege prevede, de asemenea, obligatia comerciantilor cu amanuntul de a promova produsele de origine romana, limitandu-le decizia de natura comerciala privind alegerea produselor pe care le ofera, ceea ce contravine libertatii de stabilire (articolul 49 din TFUE).

In conformitate cu dreptul UE, restrictionarea acestor libertati este permisa numai in cazul in care exista o nevoie justificata pentru a proteja un interes public major, precum sanatatea publica, iar masurile adoptate nu trebuie sa fie mai putin restrictive. Potrivit Ministerului Agriculturii, 1.680 de supermarketuri sunt in Romania.