Acasă Actualitate EUROPA NE ATENTIONEAZA – ARUNCAM PREA MULT GUNOI LA GROAPA, RECICLAM PREA...

EUROPA NE ATENTIONEAZA – ARUNCAM PREA MULT GUNOI LA GROAPA, RECICLAM PREA PUTIN

50 views
DISTRIBUIȚI

Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, a efectuat o vizită oficială la București pentru a explica modalitățile în care România poate intra într-un “cerc virtuos” în care resursele sunt utilizate eficient prin crearea de oportunități de afaceri în domeniul re-manufacturării, reparațiilor, reutilizării, co-utilizării produselor și al reciclării. Dl. Vella a subliniat că rolul Comisiei Europene este de a sprijini statele membre prin asistența tehnică oferită, precum și prin intermediul fondurilor structurale și al schimburilor de bune practici. În acest scop, comisarul a venit însoțit de experți ce au descris modul în care au reușit să se desprină de modelele lineare de tipul “extragere-producție-consum-aruncare”. Progresele rapide sunt necesare și posibile, dacă autoritățile naționale și locale vor acționa în plan real. Programul vizitei a inclus schimburi de experiență cu participarea reprezentanților Guvernului de nivel ministerial și a altor oficialități de nivel înalt și o conferință cu părțile interesate din sectorul public si privat esențiale pentru tranziția la o economie circulară. Este al doilea eveniment organizat în cadrul seriei de vizite cu tema “Cercuri virtuoase”, efectuate în 12 state membre.

Dl. comisar Vella a declarat: “Scopul vizitei mele la București este de a sublinia faptul că o reformă structurală a sistemului de gestionare a deșeurilor va accelera tranziția României către o economie circulară competitivă. Însă acest lucru nu este doar responsabilitatea Ministerului Mediului sau a agențiilor de gestionare a deșeurilor. Cooperarea inter-ministerială este esențială pentru punerea în practică a politicilor recent adoptate, în special a celor referitoare la responsabilitatea extinsă a producătorilor și la impozitarea gropilor de gunoi. Este important să recunoaștem și faptul că există oportunități semnificative de afaceri și de creare de locuri de muncă în buna aplicare a acestor politici, pe lângă beneficiile evidente în ceea ce privește protectia mediului”, a declarat comisarul european Karmenu Vella înaintea vizitei.

Respectarea legislației UE în domeniul gestionării deșeurilor reprezintă a parte esențială a soluțiilor în domeniu. Reformele structurale și investițiile într-o mai bună gestionare a deșeurilor vor furniza și ele oportunități de afaceri profitabile și potențiale locuri de muncă, în special în orașe și regiuni. Obiectivul vizitelor cu tema “Cercuri virtuoase” este de a face schimburi de idei și bune practici cu experți din întreaga UE pentru a putea utiliza la maximum aceste oportunități, în paralel cu îmbunătățirea punerii în practica pe teren a reglementărilor UE referitoare la deșeuri. De exemplu, colectarea si procesarea separată a deșeurilor biologice, o cerință specifica începând cu anul 2023, vor furniza mii de tone de potențiali nutrienți sau biogaz.

14 state membre, printre care și România, au fost incluse pe lista celor în care există riscul neîndeplinirii obiectivului pentru anul 2020 în ceea ce privește reciclarea deșeurilor municipale într-un raport al Comisiei Europene privind implementarea legislației din domeniul deșeurilor, precum și în raportul de avertizare preliminară adoptat în data de 24 septembrie 2018. Pentru fiecare dintre aceste state membre, Comisia a prezentat un plan de acțiune în vederea asigurării respectării legislației UE în domeniul deșeurilor. 

Dna Grațiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru și ministrul mediului, a avut discursuri introductive la evenimentele organizate în cadrul vizitei.

Vizita are loc în perioada ce precede Președinția română a Consiliului UE. Aceasta va permite României să își demonstreze angajamentul pentur realizarea de progrese în ceea ce privește agenda pentru o dezvoltare durabilă, în special prin concentrarea atenției pe punerea în practică a legislației de mediu.

Context

Este necesar ca România să realizeze progrese considerabile în domeniul gestionării deșeurilor, comparativ cu alte state membre UE. Datele Eurostat includ procente ridicate de utilizare a gropilor de gunoi (70%) și rate scăzute de reciclare a deșeurilor municipale (13%, în condițiile în care obiectivul UE pentru 2020 este de 50%). Acestea sunt cuplate cu o capacitate implementare insuficientă care de multe ori împiedică utilizarea eficientă a fondurilor europene. La sugestia Comisiei, autoritățile române au înfiintat, în luna octombrie 2018, un comitet inter-ministerial de gestionare a deșeurilor, pentru a consolida poziția și impactul Ministerului Mediului în relatia cu alte autorități, precum și pentru a realiza o cartografiere a nevoilor, competențelor și a posibilităților de asistență tehnică din acest sector în România. Serviciul de sprijin pentru reforme structurale (Structural Reform Support Service – SRSS) sprijină financiar această inițiativă.

România dispune de un potențial important de mărire a volumului de prosperitate generat de resursele materiale  care circulă deja în economie. În prezent, gradul de productivitate al resurselor din România se ridică la 0.33 euro per kg, comparativ cu media europeană de 2.04 euro per kg. Creșterea acestuia va necesita investiții, inovare și spirit antreprenorial. Deși numeroase companii sunt conștiente de beneficiile aduse de eficiența energetică și de reducerea volumului de deșeuri (30% și, respectiv, 31%  din companiile românești declarând că au luat măsuri în cele două domenii menționate), 59% din companiile românești au confirmat că au investit mai puțin de 1% din propria cifră de afaceri în a deveni mai eficiente în utilizarea reseurselor.