Home Actualitate LUCRARI NECESARE IN APICULTURA, IN LUNA APRILIE

LUCRARI NECESARE IN APICULTURA, IN LUNA APRILIE

1,020 views

Luna aprilie reprezinta inceputul perioadei de dezvoltare exploziva a familiilor de albine.
In aceasta perioada matca depune un numar din ce in ce mai mare de oua, stimulata in principal de aportul abundent de polen si nectar proaspat provenit din natura.
Tot acum, familia isi schimba intreaga generatie de albine batrane, si trece printr-o perioada destul de critica care, daca apicultorul nu stie sa o gestioneze, va duce indirect la slabirea familiilor de albine si implicit la cantitati reduse de miere la culesurile principale.
Aceasta perioada critica se produce de obicei la jumatatea lunii aprilie (depinde si de zona tarii) si este influentata de o serie de factori ca:
– cantitatea si calitatea hranei
– starea vremii
– culesuri slabe de primavara
– pastrarea caldurii in cuib
– calitatea matcii
Daca apicultorul reuseste sa satisfaca aceste nevoi de baza ale familiei de albine, cantitatea de albine lucratoare va creste, si va ajunge la un maxim exact in momentul culesurilor principale, ceea ce va determina si o cantitate mare de miere.
Lucrarile din aceasta luna sunt printre cele mai importante, de ele depinzand dezvoltarea la timp a familiilor de albine.
Avand in vedere cele sus aratate apicultorului ii revin urmatoarele sarcini principale:

  • efectuarea reviziei de fond    cand temperatura depaseste 15-16 grade  – se urmareste cantitatea si calitatea hranei, prezenta matcii si aspectul pontei, cantitatea de albina si numarul de faguri bine ocupati, calitatea fagurilor, prezenta eventualelor boli.
  • reducerea cuibului la un numar de faguri bine ocupati de albine – cuibul se reduce astfel incat la urmatoarea revizie de exemplu la cinci intervale de albina sa avem trei cu puiet. Un numar prea mare de faguri determina o dezvoltare necorespunzatoare a familiei deoarece aceasta nu reuseste sa incalzeasca bine puietul.
  • schimbarea matcilor batrane (daca acest lucru nu s-a facut in toamna) – in general matcile se schimba toamna. Daca avem nuclee iernate langa familii, se pot unii aceste nuclee cu familiile puternice care au matci batrane. In general matcile se pastreaza maxim doi ani de zile.
  • stimularea familiilor de albine cu sirop caldut (proportie 1:1)- se administreaza sirop caldut in hranitoare sau pungi (cate 200-300ml), sirop in care se poate adauga protofil, ceaiuri de plante si uneori chiar lapte praf cu procent foarte redus de grasime (siropul se administreaza in cazul in care apar perioade reci in care familia nu poate asigura hrana si polenul necesar cresterii puietului). Administrarea siropului creaza in familie o senzatie de cules continuu, senzatie ce accelereaza ponta matcii si stimuleaza albinele doici.
  •   in momentul in care familia de albine necesita largirea cuibului (cand ziua albinele stau si dupa diafragma) incep sa se adauge faguri artificiali la crescut (de obicei odata cu inflorirea pomilor fructiferi sau daca familiile sunt deplasate la culesuri timpurii – ex. rapita, se adauga faguri artificiali ce se lasa la crescut pana la jumatate si sunt inlocuiti cu altii noi). De obicei la familii dezvoltate corespunzator se introduce un fagure la saptamana, cu multa grija, pentru a nu raci cuibul si a nu afecta negativ dezvoltarea familiei de albine. Fagurii introdusi pot fi stropiti cu sirop (trebuie avut grija la aparitia unui eventual furtisag), insa fagurii de calitate, din ceara naturala, nu au nevoie de acest lucru. De obicei se inlocuiesc in fiecare an pana la 1/3 din fagurii din cuib. La familiile puternice, in care incep sa apara crescute celule de trantor, se introduce rama oarba dupa ultima rama cu puiet. Aceasta rama poate sa ne ofere indicii importante despre starea familiei de albine.
  • tratarea familiilor de albine bolnave – in unele cazuri, datorita iernilor grele si nepriceperii apicultorului, unele familii de albine sunt slabe si bolnave in primavara. In caz de diaree si nosema se scot fagurii patati cu pete de diaree, se strange bine cuibul si se administreaza sirop facut din ceai de plante (musetel, coada soricelului, menta, busuioc, pelin-foarte putin) cu protofil si usturoi pisat. O familie de albine pastrata cu un cuib strans previne majoritatea bolilor.
  • egalizarea familiilor de albine spre sfarsitul lunii aprilie – se iau faguri cu puiet capacit de la familiile puternice si se inlocuiesc cu faguri cu puiet tanar sau cu oua de la familiile medii (in acestea din urma se introduc fagurii cu puiet capacit). Prin aceasta operatie reusit sa impiedicam intrarea in frigurile roitului a familiilor puternice si egalizarea puterii familiilor de albine astfel incat la culesurile principale (salcam) familia de albine sa detina o populatie importanta de culegatoare care sa faca productii de miere corespunzatoare. Se ridica cel mult un fagure cu puiet capacit la un interval de 10 zile pentru a nu slabii familiile puternice. Nu se ajuta familiile bolnave,cele slabe sau cele cu matci batrane pentru ca efectul nu este cel asteptat (in plus se pot introduce in familiile puternice faguri cu puiet bolnav).
  • in functie de dezvoltarea familiilor si de starea vremii, la stupii verticali se poate adauga magazia – se adauga magazia numai dupa ce in corpul inferior toate intervalele sunt bine ocupate de albine
  • se pastreaza materialele izolatoare pana cand starea vremii permite indepartatea acestora – se poate folosi o folie peste cuib pentru a pastra caldura in interiorul acestuia.
  • se tranzvazeaza familiile de albine in stupi curati – aceasta masura poate prevenii aparitia unor boli

Lucrarile din aceasta luna aprilie sunt vitale pentru asigurarea unor familii de albine sanatoase, cu populatie numeroasa, capabile sa fructifice culesurile principale din an.